Nicola Palladino - Le poesie

Bricche

 

-

Fije, sci’ benedétte quessa mane!

Cuscì m’ha ditte Bricche,

quélla vote che c’ ève appapagnate

mbacce u sole,

pecchè ‘a stanchézze l’avève annechelite.

Vote e ‘revote, ‘a rète d’u trabbucche

nghianave sule l’acqua

e dinte ‘u funne

nce stave manche l’ombre de ‘na còde…

U vicchie sernecchiave, areterate

arréte ‘u casotte, a u poste chiù auattate;

a bafarèlle d’u scerocche

jave calanne e ‘u sole tramuntave…

Guardanne st’ommene attempate,

dermì seréne come nu criature…

guaijone che jève, m’è menute

l’ispiraziòne de farme ‘na vetate…

Llu cazze de argane pesave,

che i’ teneve sule unnece anne,

ma intante ‘a rete ammonte sullevave

e p‘a speranze ne stave dint’i panne…

All’uteme gire, all’amprevvise,

u funne, sculanne, c’è mustrate:

nu panne de lecette, quella nude,

tutta lucente, stave accalecate!

  • Ze Neculì, ze Neculì! - ‘e ‘lluccate,

  • Cale ‘a voleche che l’aije acchiappate! –

  • Bricche c’è jettecate dint’u sunne,

ce ha strefenate l’ucchie e pu’ a guardate;

a date mane ‘a voleche e ‘a ‘ffennate

cinche o se’ vote. Pu’ ce ha repruvate…

A ‘nghise tre cascétte!

Je redèvene l’ucchie p’a ‘llegrézze,

m’ha fatte assope ‘a cocce ‘na carézze

e m’ha renchise tante nu’ scartuzze:

E’ tarde, va a ‘na case,

chiste so’ i tu, che te l’i meretate…

e diije a mammete che t’ha da fa’ ‘a frettate!


foto di antonio campese